0

Seară culturală la Casa Prieteniei

Posted by Bogdan Popescu on Nov 19, 2009 in stiri culturale

afis

Biroul Informaţional al Regiunii Schwaben, din cadrul Casei Prieteniei, situată lângă Muzeul de Ştiinţe ale Naturii, invită toţi iubitorii de cultură germană şi bucovineană să descopere destine umane valoroase în cadrul simpozionului intitulat “Influenţa educaţiei germane asupra unor pesonalităţi bucovinene”.

În cadrul acestui simpozion invitata Biroului Informaţional al Regiunii Schwaben, Derla Corina, asistent cultural la forumul german regional Bucovina, va vorbi despre personalităţi bucovinene, care prin intermediul unei educaţii de excepţie au contribuit la edificarea unor valori culturale importante. Aşadar, vizitatorii vor avea ocazia să descopere destinele unor oameni de valoare cum ar fi Alexandru Voievidca, Dimitrie Dan, Constantin Morariu, Simion Florea Marian, Paul Celan, Radu Grigorovici şi mulţi alţii prin intermediul unei expuneri captivante şi interactive.

Evenimentul va avea loc pe data de 20 noiembrie începând cu ora 17.00 în cadrul Casei Prieteniei, situată lângă Muzeul de Ştiinţe ale Naturii.

 
0

Das Boot

Posted by Bogdan Popescu on Nov 4, 2009 in stiri culturale

Das Boot

Seria filmelor germane de calitate din cadrul proiectului Serile filmului german iniţiat de Biroul Informaţional al Regiunii Schwaben continuă cu producţia cinematografică Das Boot (Submarinul) în regia lui Wolfgang Petersen.
Filmul este o adaptare a romanului cu acelaşi titlu de Lothar-Günther Buchheim şi, datorită realismului, este considerat unul din cele mai reuşite filme despre submarine. Cu un număr de 5,8 milioane de spectatori în Germania filmul Das Boot face parte din categoria celor zece cele mai de succes filme germane.
Este anul 1941, iar flota germană de submarine este angajată în aşa numitul “Război al Atlanticului” pentru a distruge flota engleză. Britanicii au însă escorte din clasa distrugătoare mult mai puternice şi drept urmare submarinele germane încep să sufere pierderi. Filmul este povestea unui echipaj de pe un asemenea submarin, axându-se pe profesionalismul menţinut de aceştia în încercarea de a îndeplini misiuni imposibile, în tot acest timp făcând eforturi să înţeleagă şi totodată să se supună ideologiei guvernului sub care servesc.
Aşadar este vorba despre o misiune de patrulare a unui submarin german în timpul celui de al II-lea razboi mondial. Acest film reprezintă o privire detaliată în lumea claustrofobă şi terifiantă a echipajelor submarinelor germane care vânează vapoare de sub apă. Este un amestec dintre lupta pentru supravieţuire, mister, extaz şi agonie, durere, iluzii şi deziluzii precum şi hazardul care pune capăt aventurii. Filmul urmăreşte reacţiile oamenilor în condiţii extreme, frustrările războiului şi ironia sorţii.
Evenimentul va avea loc pe data 9 noiembrie începând cu ora 18.00 în cadrul Casei Prieteniei situată lângă Muzeul de Ştiinte ale Naturii.

 
0

Frühlingssinfonie

Posted by Bogdan Popescu on Oct 2, 2009 in stiri culturale

hf-fruhlingssinfonie

Proiectul „ Serile Filmului German”, iniţiat de Biroul Informaţional al Regiunii Schwaben, din cadrul Casei Prieteniei, în colaborare cu Departamentul de Germanistică al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, continuă în această toamnă cu o nouă serie de filme germane de calitate. Producţia cinematografică care va deschide această serie este filmul “Frühlingssinfonie” (simfonia primăverii) în regia lui Peter Schamoni.
Frühlingssinfonie este un film german din anul 1983 care descrie relaţia dificilă dintre tânăra pianistă Clara şi compozitorul şi pianistul Robert Schumann. Această producţie reprezintă expresia unor trăiri şi pasiuni intense. Pe de o parte este vorba despre dragostea lui Robert Schumann pentru Clara iar pe de cealaltă parte sunt sentimentele la fel de puternice care oscilează între ură şi iubire ale tatălui Clarei care nu acceptă iubirea dintre cei doi tineri. Filmul este aşadar un amestec extraordinar între dragoste, rivalitate, sacrificiu, dezamăgire dar şi dăruire şi pasiune.
Toate personajele au însă o pasiune comună: muzica. Acţiunea filmului se bazează pe fapte reale, descriind cele mai importante momente din viaţa marelui compozitor şi pianist german - Robert Schumann.
Evenimentul va avea loc pe data de 5 octombrie începând cu ora 18.00 în cadrul Casei Prieteniei situată lângă Muzeul de Ştiinte ale Naturii.  Intrarea este liberă.

 
0

Zona Verde

Posted by Bogdan Popescu on Jul 24, 2009 in stiri culturale

zona verde

 
0

Spitalul Vouă - terapie de inimă, minte şi literatură

Posted by Cristina Andries on Jul 3, 2009 in stiri culturale

Sâmbătă 4 iulie va avea loc cea de a IV-a ediţie a evenimentelor lunare RoLit concept în care primii şapte scriitori din topurile cititorilor şi criticilor la poezie şi proză sunt premiaţi.

Premiile RoLit nu înseamnă festivism şi înmânări de diplome şi nu sunt urmate de chiolhanuri literare pe bani publici. Evenimentele sunt spectacole de poezie, proză şi teatru în regia Luminiţei Anton.

Participă actorii: Diana Vlase, Lăcrămioara Brecea, Puiu Jipa, criticii Octavian Soviany, Felix Nicolau, Claudiu Komartin, Constantin Abăluţă, scriitori şi jurnalişti.

În timpul evenimentului va avea loc lansarea volumului Zoon Poetikon de George Asztalos, editura Grinta, Cluj, iunie 2009, în prezenţa autorului.

În încheiere un spectacol în premieră absolută, universală, pus în scenă pentru prima dată până în prezent.

 
0

Punem pariu pe prietenie?

Posted by Cristina Andries on Jun 29, 2009 in stiri culturale

Bocancul Literar si partenerii va invita sa petrecem impreuna o duminica incendiara alaturi de trupa Old News. Incendiu va fi stins cu frumoase melodii semnate Alina Zaharia si Mysha - Mircea Ungureanu (Za` Duff).

Daca atmosfera continua sa ramana incendiara, vom apela la cele mai frumoase poezii descoperite in carti mai vechi si mai noi, concursuri cu premii, la rubrica Prezenti de la distanţă, momentul Roliteratura, Omul cu Jobenul si alte surprize.

Toate se gasesc intr-un singur loc: Iron City si intr-o singura zi: duminica 05 iulie, de la ora 18:00

Intrarea libera numai iubitorilor de cultura.

 
0

Good Bye, Lenin @ Casa Prieteniei, Suceava

Posted by Bogdan Popescu on Jun 19, 2009 in stiri culturale

Goodbye-Lenin

Prima ediţie a proiectului “ Serile Filmului German”, realizat de Bezirk Schwaben, în colaborare cu Departamentul de Germanistică al Universităţii Ştefan cel Mare, se încheie cu una dintre cele mai bune producţii din istoria cinematografiei germane, Good Bye, Lenin în regia lui Wolfgang Becker.

Pelicula a obţinut 9 premii germane, a avut peste 6 milioane de spectatori interesaţi şi încântaţi, 5 săptămâni a fost pe locul 1 în topul celor mai bune filme, fiind considerat unul dintre cele mai de succes filme germane ale tuturor timpurilor.

Acţiunea filmului se petrece in luna octombrie a anului 1989, care a fost un moment crucial nu numai pentru Germania de Est, care a scăpat de comunism, ci şi pentru Alex, eroul filmului, care şi-a văzut mama intrând în coma. După opt luni, când femeia îşi revine, Alex se străduieşte sa o ferească de şocuri şi, cum ea e o mare admiratoare a lui Lenin, fiul îi ascunde că regimul comunist a fost răsturnat. El transformă apartamentul într-un monument al fostului regim, însă lucrurile devin tot mai complicate pe măsură ce mama îi cere ziare şi vrea să se uite la televizor, ca să vadă ce s-a întâmplat în timpul comei ei.

Această producţie cinematografică reprezintă o combinaţie extraordinară între dragostea şi devotamentul unui fiu faţă de mama sa pe de o parte şi realitatea istorică de cealaltă parte.

Vă aşteptăm la Casa Prieteniei, situată langă Muzeul de Ştiinţe ale Naturii,luni 22 iunie, ora 18.00, să descoperim împreună povestea unei familii marcată de evoluţia istorică a timpului

 
0

Şcoala de Vară îşi aşteaptă elevii

Posted by Cristina Clopot on Jun 17, 2009 in stiri culturale

afis-mic1

Şcoala de Vară “România Secolului XXI”, organizată de VIP România, are anul acesta ca temă cultura şi diplomaţia. Desfăşurată în perioada 29 iunie – 13 iulie, SDV are ca invitaţi oameni importanţi ai mediului cultural românesc: Mihai Răzvan Ungureanu, Ecaterina Andronescu, Vintilă Mihailescu, Theodor Paleologu, Alex Leo Şerban, Florin Piersic Jr., Acad. Ionel Haiduc, Preşedintele Academiei Romane. Înscrierile se încheie pe 21 iunie, iar mai multe detalii găsiţi pe www.scoaladevara.com.

 
1

Jazz Inside Suceava

Posted by Bogdan Popescu on Jun 8, 2009 in stiri culturale

thejazzposter-web

 
0

Un nou film de Oscar la Casa Prieteniei

Posted by Bogdan Popescu on Jun 4, 2009 in stiri culturale

afrika

Proiectul „ Serile Filmului German”, iniţiat de Infostelle Bezirk Schwaben în colaborare cu Departamentul de Germanistică al Universităţii „ Ştefan cel Mare” Suceava, la Casa Prieteniei continuă prin rularea unei producţii cinematografice cîştigătoare a premiului Oscar în anul 2003 pentru cel mai bun film străin – Nirgendwo in Afrika, în regia Carolinei Link.

Avînd la baza romanul autobiografic al lui Stefanie Zweig cu acelaşi nume, producţia cinematografică germană „ Nirgendwo in Afrika” ( Nicăieri în Africa) relatează o poveste adevărată a unei familii de evrei care, în anul 1938 decide să fugă de regimul nazist. Walter Redlich, Jettel, soţia lui şi Regina, fiica lor în vîrstă de cinci ani, se stabilesc la o fermă izolată din Kenya, lasînd în urmă o existenţă, cîndva confortabilă, în Germania.

Realizînd acest film într-un cadru original, Caroline Link relatează povestea unei vieţi în străinătate care oscilează între frica de ceea ce va urma şi dorul de casă.

Cu ajutorul unor actori de excepţie filmul descrie perioada emigrării şi oferă spectatorului ocazia de a descoperi adevărul unei perioade istorice tulburătoare prin intermediul unei producţii autentice.

Vă aşteptăm la Casa Prieteniei să descoperim împreună destine umane şi adevăruri istorice.

Evenimentul va avea loc pe data de 8 iunie la ora 18.00 în cadrul Casei Prieteniei situată lîngă Muzeul de Ştiinţe ale Naturii.

Intrarea este libera.
Pentru relaţii suplimentare ne puteţi contacta la Tel: 0741 999 282.

Copyright © 2010 Stiri on Mixul De Cultura All rights reserved. Theme by Laptop Geek.